Antrenamentul la țintă al țestoaselor: Îngrijire cooperantă fără clicker

Răspuns rapid

Țestoasele învață cu ușurință. Scopul nu este realizarea de trucuri, ci facilitarea îngrijirii: un animal care se deplasează acolo unde aveți nevoie, fără a fi fugărit sau ridicat.

Țestoasele învață, iar antrenamentul la țintă (target training) este o metodă bine stabilită în grădinile zoologice și acvarii. Ceea ce nu se aplică din dresajul câinilor este clickerul, deoarece un sunet ascuțit transmis prin aer este un semnal slab pentru un animal al cărui auz este adaptat la frecvențe joase și care, în cazul speciilor acvatice, se află sub apă.

Folosiți în schimb o țintă vizuală și un marker vizual. Aplicați apoi această metodă pentru acțiuni care reduc cu adevărat stresul: deplasarea voluntară într-un recipient de transport, menținerea poziției pentru verificarea carapacei și separarea colegilor de acvariu în timpul hrănirii.

• Înlocuiți clickerul cu o țintă de o culoare distinctă și un marker vizual consecvent.
• Antrenați țestoasele acvatice în apă, nu pe masă.
• Extrageți hrana folosită pentru antrenament din rația zilnică, nu o adăugați în plus.
• Păstrați sesiunile foarte scurte și opriți-vă cât timp animalul este încă interesat.
• Antrenați animalul la temperatura sa normală de activitate, deoarece o țestoasă care are corpul rece nu poate învăța.

Decizie în 60 de secunde

De ce antrenamentul la țintă și de ce nu un clicker

Un clicker funcționează în dresajul câinilor deoarece sunetul este ascuțit, distinct și se aude instantaneu. Țestoasele aud, însă sensibilitatea lor se situează la frecvențe joase, iar sunetul transmis prin aer pătrunde greu în apă.

Vazul este cel mai puternic canal senzorial. Multe țestoase au o vedere cromatică excelentă și răspund bine la un obiect de o culoare distinctă, ținut constant în același mod.

Astfel, markerul devine ceva ce animalul poate vedea: o mișcare scurtă și consecventă a țintei, un mic semnal cu mâna sau o scurtă aprindere a unei lanterne, utilizată în același mod de fiecare dată.

Recompensa trebuie să fie oferită în decurs de aproximativ o secundă de la comportament pentru ca asocierea să se formeze. Această constrângere de timp este aceeași ca la orice altă specie. Ceea ce se schimbă este semnalul, nu procesul de învățare.

Scopul este facilitarea îngrijirii (husbandry). O țestoasă care urmează o țintă într-un recipient puțin adânc nu mai trebuie prinsă cu minciocul pentru schimbarea apei. O țestoasă care staționează la un capăt al acvariului în timp ce colega ei mănâncă la celălalt capăt nu mai trebuie separată manual.

Limbaj corporal relaxat: capul și membrele sunt scoase, mișcările sunt constante, interesul este activ. Aceasta este starea în care are loc învățarea.

Planul de lucru

Pasul 1. Pregătirea.

Alegeți o țintă pe care animalul nu o va mai întâlni în alte circumstanțe: o bilă sau un disc de o culoare simplă pe o tijă, suficient de lungă pentru a vă ține degetele la distanță. Porționați hrana de antrenament din rația zilnică. Asigurați-vă că temperaturile apei și ale zonei de încălzire (basking) sunt în intervalul specific speciei.

Pasul 2. Introducerea țintei.

Țineți ținta nemișcată, la o distanță scurtă în fața țestoasei, deasupra sau în lateralul capului, mai degrabă decât îndreptată direct spre față. Orice mișcare spre ea este marcată și recompensată cu hrană.

Pasul 3. Solicitarea atingerii.

Odată ce țestoasa se deplasează în mod constant spre țintă, așteptați contactul fizic efectiv înainte de a marca. Păstrați criteriul simplu: o atingere clară, un marker, o recompensă.

Pasul 4. Adăugarea distanței.

Mutați ținta puțin mai departe, astfel încât țestoasa să fie nevoită să se deplaseze. Creșteți distanța în etape mici. Dacă animalul ezită de două ori la rând, înseamnă că ați avansat prea repede, așa că reveniți la pasul anterior.

Pasul 5. Crearea unei stații.

Învățați țestoasa să meargă într-un punct fix și să rămână acolo pentru scurt timp, folosind ținta pentru a o ghida și apoi recompensând-o pe loc. Acesta este comportamentul care face ca hrănirea, curățarea și gestionarea colegilor de acvariu să fie extrem de simple.

Pasul 6. Aplicarea practică.

Ghidați țestoasa cu ajutorul țintei într-un recipient de transport puțin adânc. Ghidați-o pe platforma de încălzire pentru o verificare vizuală a carapacei și a membrelor. Îndepărtați-o de o anumită zonă în timp ce lucrați în acvariu.

Încheiați fiecare sesiune în timp ce țestoasa este încă implicată. Oprirea timpurie este cea care o menține dornică să colaboreze și a doua zi.

Cum arată un progres bun

Țestoasa observă ținta și se orientează spre ea în câteva secunde.

Se mișcă deliberat, nu agitat. O mișcare rapidă, dezordonată, înseamnă de obicei că hrana este prea incitantă sau porțiile sunt prea mici, nu că animalul este entuziasmat.

Repetă un comportament pentru care a fost recompensată, ceea ce reprezintă cea mai clară dovadă că markerul are o semnificație pentru ea.

Rămâne în afara carapacei. Retragerea, fuga bruscă sau înghețarea înseamnă că sesiunea ar trebui să se încheie.

Progresul se măsoară în săptămâni, nu în sesiuni. Țestoasele învață lent și deliberat, iar acesta nu este un defect.

Rutina care asigură succesul

Ce să nu faceți niciodată

Nu țineți țestoasele acvatice în afara apei pentru sesiuni prelungite. Acest lucru este stresant, iar deshidratarea reprezintă o problemă reală de bunăstare.

Nu hrăniți direct din mână. Țestoasele au maxilare puternice și o percepție slabă a profunzimii pentru obiectele mici aflate în apropierea mâinii.

Nu pedepsiți și nu loviți ușor carapacea. Carapacea este un țesut viu, inervat, iar corecțiile nu duc la învățare în cazul reptilelor.

Nu prelungiți o sesiune doar pentru că merge bine. Acesta este exact momentul în care trebuie să vă opriți.

Nu antrenați o țestoasă care are corpul rece. Sub intervalul său de temperatură activă, animalul este fizic incapabil să răspundă, iar eșecurile repetate îl vor învăța că ținta nu are nicio semnificație.

Nu folosiți antrenamentul pentru a compensa o problemă de întreținere. O țestoasă care nu vine să mănânce are nevoie mai întâi de verificarea temperaturilor, a iluminatului și a stării de sănătate.

Când să solicitați ajutor

Contactați un medic veterinar cu experiență în tratarea reptilelor dacă țestoasa dumneavoastră nu mai mănâncă, nu mai stă la încălzit, devine letargică sau își pierde interesul pentru hrana pe care o accepta anterior cu plăcere.

Adresați-vă rapid medicului în caz de zone moi, erodate sau decolorate pe carapace, umflături în spatele ochilor sau în jurul urechilor, secreții nazale sau oculare, sau dacă înoată înclinată într-o parte.

Niciuna dintre acestea nu este o problemă de antrenament. O țestoasă care refuză brusc să colaboreze vă transmite adesea ceva despre sănătatea sa sau despre mediul în care trăiește, iar prima reacție ar trebui să fie verificarea ambelor aspecte.

La orice consultație, prezentați informații despre temperaturile apei și ale zonei de încălzire, configurația iluminatului și vechimea lămpii, dietă și detalii despre acvariu sau țarc.